De ieri și de azi .

  Între noi nu mai există azi , nici mâine , limitele le-am șters și am desenat în loc infinitul . 

Te văd peste tot , chiar și atunci cînd închid ochii te văd în intunericul minții . Te văd într-un fulger de  furtună și îți aud vocea într-un tunet văratic ce prevestește ploaia . Ești extaz , agonie , nebunie , liniște și ești depărtare . Te văd în eroii romanelor mele citite , mă văd pe mine și pe tine în acele povești de dragoste , Îți simt urmele degetelor o dată cu adierea vîntului ce-mi intensifică necondiționat bătăile inimii .

Ce dor îmi era de mine citind mesajele tale și privindu-ți marea albastră din ochi , ce dor îmi era să îmi spui cît ți-a fost dor și cît mă iubești . Nu am nevoie de cuvinte , pentru noi vorbesc mâinile noastre cînd se ating .

   Inima îmi strigă "Să nu renunți" , iar mintea vrea stăpînire absolută asupra ființei mele, nu acceptă supunere , jertfe , iertare . 

  Uneori mă întreb pe unde s-au pierdul visele mele copilărești , cred ca și-au uitat drumul spre casă , au încurcat adresa și au alergat în întîmpinarea alt cuiva. Visele sunt menite să se prefacă-n realitate o dată cu trecerea timpului , doar așa se spunea în povești , iar eu credeam , iar eu nu mai cred . 

  Ochi cuminți și suflete zbuciumate , suflete prea mature și ani prea puțini .  Aștepți o viață momentul pentru a începe să trăiești viața pe care ți-ai dorito dintotdeauna , pînă mori . 

Revenire . Reîntoarcere . Reînoire .

Mă arunc în prăpastia zilelor fără să-mi mai pun întrebări , fără să scriu scenarii , fără a mai învinui pe cineva ... doar pe mine .

Cîndva .

 Cîte amintiri îmi trezește acest cuvînt . Cîtă libertate în el și cîtă viață . Cîndva eram copil și mă uitam la viață știind ce-mi doresc , nu , eu nu-mi doream o înghețată , eu îmi doream multă , multă fericire . Ah , cît n-aș scrie despre fericire , ea tot nu-mi scrie mie . Cred că nu merit . Ne-am deprins să iubim să fim  triști sau poate eu m-am deprins?
Vreau înghețată .


 Este prea ușor să găsesc cuvinte pentru a consola pe cineva dar îmi este prea greu să le găsesc pentru mine , sau poate să mi le găsească cineva . Cautînd cuvinte pentru alții , am uitam cum este să le primesc , poate așteptările mele sunt prea mari . Poate .
Hai să ne prefacem că totul e bine , se primește perfect , știai ?

O dată-n doauă săptămîni vreau să mă țin de mână cu marea .

Intr-o zi vei deveni o simplă amintire pentru cineva . Încearcă să rămîi cea mai frumoasă amintire .

- E atît de frig . Simți revelația iernii , o simți ? i-atît de aproape...
-Iarna , știi , nu-i atît de importantă .
-Dar ce-i important atunci?
- Cine-ți va fi alături în această iarnă !

Dragostea s-a pierdut printre despărțiri , priviri , conversații inutile , nopți nedormite și zimbete false .

Cu toții avem nevoie de-un miracol care ne-ar alunga nepăsarea din sufletele noastre , care ne-ar face să zîmbim fară motive , să nu ne gîndim pentru ce iubim viața și dacă o iubim de fapt. Cu toții avem nevoie să simțim  că cineva simte același lucru pentru noi , că ne iubește din tot sufletul. Dragostea ne coase-n spate aripi cu o forță nemărginită și enormă pentru a zbura frumos și cu aceeași forță ni le zmulge fără a pune întrebări și fără a da răspunsuri . Ajungi să crezi uneori că există numai absența dragostei , că ea i- un mit , o poveste inventată în care mai crede cineva... și în care vrei să crezi dar nu există motive.

Există doar iluzia unui final fericit în care am fost impuși să credem .

de toamnă .

Straniu cînd știi că ai totul dar simți că de fapt ai – nimic .

   Esența trecutului e prezentă aici lîngă mine , e umbra mea și dispare o dată cu întunericul , atunci cînd sunt și eu absentă , atunci cînd dorm .
     Cînd mi-e dor îmi simt sufletul legat cu kg de pietre ce mi-l trag in prăpastie iar eu din răsputeri  incerc să-l trag după mine , spre lumină , straniu , mi-e dor fără încetare.

Sunt un verb ce nu-și are rostul intr-o propoziție . 

Aici este vorba despre felul cum te vezi tu și felul cum te văd alții , complicat să  te vezi în absența luminii  , să te știi aici dar sa te simți cu totul în altă parte . 

Uneori ...

  Eu voi arunca în sufletul tău vorbe și voi afla cît e de adînc .

     Miracolul vieții s-a pierdut prin minuni în care eu credeam , dar care nu există .Ele n-au existat niciodată. Există numai o coincidență de a coincide uneori cu fericirea .Uneori sau niciodata.

      Mă simt uneori uitată de mine și de lume . Nu , nu-i strașnic cînd lumea uită de tine , e strașnic cînd tu uiți de tine și nu-ți amintești strada unde te-ai pierdut pentru a te reîntoarce . Căutările durează uneori prea mult , pentru că o dată ce regăsești strada , te regăsești  o altă persoană , poate mai tristă decît ieri și poate mai singură.  Uneori nu avem nevoie de cuvinte , uneori avem nevoie doar de timp și de noi . Asta pentru că , unica persoană care te poate scoate din impas ești tu , unica persoană pe care poți conta ești tot tu , unica persoana care nu te va trada , da da , tot tu ești . Vreau sa nu uit de mine , vreau să nu mă mai pierd in străzile vieții , uneori mi-e imposibil , pentru că uneori mai doare ,poate  prea tare .

Nu sunt decît un nesfîrșit dor ce plutește cu nesiguranță într-o lume ce mă înspăimîntă .
Dor de mine .Dor de trecut . Dor de povești .Dor de noi . Dor de început . Dor de viață . Dor de tine . Dor de fericire .
Mi-e atît de dor uneori că mi se pare lumea o absurditate .
 Am impresia că încă visez  și ăsta nu-i visul meu , vreau să mă trezesc în realitate , dar nu pot , mi-e imposibilă realitatea , mi-e nedorit visul . Vreau să evadez .
Am fugit de mine și tot spre mine m-am îndreptat .

El.

Sînt momente cînd vreau să-mi arunc corpul ca pe o haină .
 Să-l las jos , pe podea , lîngă rufe sau lîngă pat . Nu contează pînă la urmă , doar să-l las .
Mi-aș lua sufletul atunci de mâini și l-aș săruta pe frunte , i-aș spune cît mi-a fost dor de el , curat și ușor . I-aș cere iertare ,  pentru că adesea l-am lăsat să zacă fără a-l asculta . Pentru că el nevinovatul , s-a simțit din cauza mea gol , sumbru , neputincios , uitat , mîhnit , trist...

De multe ori a simțit durere , ne meritînd .
De multe ori l-am scufundat în egoizm și indiferență .
De multe ori l-am lăsat și am vorbit sau  am făcut fapte ,  fără să-l ascult.

 Deci ,să-l păstrăm curat.

Pentru a ajuta pe cineva ,
nu trebuie să fii bogat sau puternic ,
 este suficient să fii  bun , bun la inimă.

eu vreau să fiu fericită,

dar ceva din interiorul meu îmi șopește 

că eu nu merit .

     Vreau uneori să simt dragoste în mine .Este vorba de acea dragoste pentru EL.
 Acea dragoste care-i idealizată în romane  , care e încadrată în limitele perfecțiunii , care are la baza ei mărețele și nobilele fapte bărbătești și care pe parcurs derulează spre un final neobișnuit , plin de încercări și de momente nepămîntești , să nu uit și de  momentele tragice ,  poate destul de obișnuite dar care totuși sunt neobișnuite . 

 Poate tot ce nu ne aparține ne pare atît de frumos și perfect .

 Poate așa e și cu oamenii .

 Poate.
      Să te îndrăgostești e un risc. Riști să-ți pierzi propriul EU . Riști să pari bizar și să procedezi bizar . Riști să pierzi totul și să simți din nou decepție și durere. Durere? Tu doar ți-ai promis că nu mai lași pe cineva să ți-o  provoace?! Atunci merită să riști ? 

  Cînd te simți îndrăgostit nu-ți mai dai întrebări , ai în fața ta răspunsul la toate întrebările -EL/Ea . Eu zic că viața trebuie trăită iubind frumos și să nu fim proști iubind  cu ochii. 

Un răspuns fără întrebare.

  Uneori cred și simt că nu am realizat nimic important . Uneori cred că am pierdut prea multe și am păstrat aproape de mine prea puține, prea mari și grele amintiri ,care și acum îmi trezesc în mine măcar și pentru o secundă acele sentimente lăsate să putrezească ...acolo intre ieri și prea indepartatul de ele- azi.

 Cînd mă gîndesc la însăși viața mea comparînd-o cu a altora , îmi dau seama că am tot ce-i mai important pentru a fi mulțumită și pentru a tinde spre realizări importante.
  Viața fiecare și-o trăiește într-un mod individual . Fiecare are  scopuri , idealuri , dorințe , viziuni proprii , chiar  acele fraze răsunătoare din minte , care atunci cînd este sau nu-i nimeni în preajmă  nu încetează să răsune- sunt rezultatul propriei noastre gîndiri , al propriei individualități .

  Nu-mi mai fac planuri de viitor , cred că e inutil , e o piedere de timp  , pentru că viața face așa cum îi place ei .

  Eu nu aspir la fericire , e clar că fiecare om își dorește să fie fericit .

                          Eu pur și simplu trăiesc .

Da,sunt...

Sunt oameni,care deși au o vîrstă înaintată încă au mintea verde și necoaptă.
Sunt oameni care îmbrațișează jumate de secol de  probleme , dar care încă nu  sunt capabili să le poată ține pieptul fară a cădea în deznădejde.
Sunt oameni care sunt trădați , suferă , dar trădează.
Sunt oameni care iubesc sincer  , curat , frumos , fară a fi iubiți în schimb,totuși neîncetînd să iubească.
Sunt oameni care iți mulțumesc pentru o faptă firească , simplă și micuță , încît te fac să-i simți inima mare , plină de recunoștință.
Sunt oameni care-i vezi o singură dată pentru a-i pomeni de zeci de ori.
Sunt oameni calzi ca soarele , care-i vrei mereu în preajmă .
Da , oameni sunt o mulțime.Cel mai important este să avem în preajma noastră oameni cărora le pasă , iar dacă crezi că ei nu mai există atunci fii tu OM , spune că-ți pasă , există.

Mă uitam zilele trecute mergînd prin mulțime  la oameni , unii erau posomorîți , alții indignați , din unii exploda aroganța și mîndria din priviri , alții zîmbeau văzînd un copilaș , fiecare cu ale sale stări...totuși e mai mare plăcerea să privești un om fericit.Un om fericit se cunoaște după ochi .Fiecare își alege culoarea ochilor pe care să-i poarte. Puțin sau poate prea mult, eu o vreau pe cea a fericirii totuși .