Cîndva .

 Cîte amintiri îmi trezește acest cuvînt . Cîtă libertate în el și cîtă viață . Cîndva eram copil și mă uitam la viață știind ce-mi doresc , nu , eu nu-mi doream o înghețată , eu îmi doream multă , multă fericire . Ah , cît n-aș scrie despre fericire , ea tot nu-mi scrie mie . Cred că nu merit . Ne-am deprins să iubim să fim  triști sau poate eu m-am deprins?
Vreau înghețată .


 Este prea ușor să găsesc cuvinte pentru a consola pe cineva dar îmi este prea greu să le găsesc pentru mine , sau poate să mi le găsească cineva . Cautînd cuvinte pentru alții , am uitam cum este să le primesc , poate așteptările mele sunt prea mari . Poate .
Hai să ne prefacem că totul e bine , se primește perfect , știai ?

O dată-n doauă săptămîni vreau să mă țin de mână cu marea .

Intr-o zi vei deveni o simplă amintire pentru cineva . Încearcă să rămîi cea mai frumoasă amintire .

- E atît de frig . Simți revelația iernii , o simți ? i-atît de aproape...
-Iarna , știi , nu-i atît de importantă .
-Dar ce-i important atunci?
- Cine-ți va fi alături în această iarnă !

Dragostea s-a pierdut printre despărțiri , priviri , conversații inutile , nopți nedormite și zimbete false .

Cu toții avem nevoie de-un miracol care ne-ar alunga nepăsarea din sufletele noastre , care ne-ar face să zîmbim fară motive , să nu ne gîndim pentru ce iubim viața și dacă o iubim de fapt. Cu toții avem nevoie să simțim  că cineva simte același lucru pentru noi , că ne iubește din tot sufletul. Dragostea ne coase-n spate aripi cu o forță nemărginită și enormă pentru a zbura frumos și cu aceeași forță ni le zmulge fără a pune întrebări și fără a da răspunsuri . Ajungi să crezi uneori că există numai absența dragostei , că ea i- un mit , o poveste inventată în care mai crede cineva... și în care vrei să crezi dar nu există motive.

Există doar iluzia unui final fericit în care am fost impuși să credem .

de toamnă .

Straniu cînd știi că ai totul dar simți că de fapt ai – nimic .

   Esența trecutului e prezentă aici lîngă mine , e umbra mea și dispare o dată cu întunericul , atunci cînd sunt și eu absentă , atunci cînd dorm .
     Cînd mi-e dor îmi simt sufletul legat cu kg de pietre ce mi-l trag in prăpastie iar eu din răsputeri  incerc să-l trag după mine , spre lumină , straniu , mi-e dor fără încetare.

Sunt un verb ce nu-și are rostul intr-o propoziție . 

Aici este vorba despre felul cum te vezi tu și felul cum te văd alții , complicat să  te vezi în absența luminii  , să te știi aici dar sa te simți cu totul în altă parte . 

Uneori ...

  Eu voi arunca în sufletul tău vorbe și voi afla cît e de adînc .

     Miracolul vieții s-a pierdut prin minuni în care eu credeam , dar care nu există .Ele n-au existat niciodată. Există numai o coincidență de a coincide uneori cu fericirea .Uneori sau niciodata.

      Mă simt uneori uitată de mine și de lume . Nu , nu-i strașnic cînd lumea uită de tine , e strașnic cînd tu uiți de tine și nu-ți amintești strada unde te-ai pierdut pentru a te reîntoarce . Căutările durează uneori prea mult , pentru că o dată ce regăsești strada , te regăsești  o altă persoană , poate mai tristă decît ieri și poate mai singură.  Uneori nu avem nevoie de cuvinte , uneori avem nevoie doar de timp și de noi . Asta pentru că , unica persoană care te poate scoate din impas ești tu , unica persoană pe care poți conta ești tot tu , unica persoana care nu te va trada , da da , tot tu ești . Vreau sa nu uit de mine , vreau să nu mă mai pierd in străzile vieții , uneori mi-e imposibil , pentru că uneori mai doare ,poate  prea tare .

Nu sunt decît un nesfîrșit dor ce plutește cu nesiguranță într-o lume ce mă înspăimîntă .
Dor de mine .Dor de trecut . Dor de povești .Dor de noi . Dor de început . Dor de viață . Dor de tine . Dor de fericire .
Mi-e atît de dor uneori că mi se pare lumea o absurditate .
 Am impresia că încă visez  și ăsta nu-i visul meu , vreau să mă trezesc în realitate , dar nu pot , mi-e imposibilă realitatea , mi-e nedorit visul . Vreau să evadez .
Am fugit de mine și tot spre mine m-am îndreptat .

El.

Sînt momente cînd vreau să-mi arunc corpul ca pe o haină .
 Să-l las jos , pe podea , lîngă rufe sau lîngă pat . Nu contează pînă la urmă , doar să-l las .
Mi-aș lua sufletul atunci de mâini și l-aș săruta pe frunte , i-aș spune cît mi-a fost dor de el , curat și ușor . I-aș cere iertare ,  pentru că adesea l-am lăsat să zacă fără a-l asculta . Pentru că el nevinovatul , s-a simțit din cauza mea gol , sumbru , neputincios , uitat , mîhnit , trist...

De multe ori a simțit durere , ne meritînd .
De multe ori l-am scufundat în egoizm și indiferență .
De multe ori l-am lăsat și am vorbit sau  am făcut fapte ,  fără să-l ascult.

 Deci ,să-l păstrăm curat.

Pentru a ajuta pe cineva ,
nu trebuie să fii bogat sau puternic ,
 este suficient să fii  bun , bun la inimă.

eu vreau să fiu fericită,

dar ceva din interiorul meu îmi șopește 

că eu nu merit .

     Vreau uneori să simt dragoste în mine .Este vorba de acea dragoste pentru EL.
 Acea dragoste care-i idealizată în romane  , care e încadrată în limitele perfecțiunii , care are la baza ei mărețele și nobilele fapte bărbătești și care pe parcurs derulează spre un final neobișnuit , plin de încercări și de momente nepămîntești , să nu uit și de  momentele tragice ,  poate destul de obișnuite dar care totuși sunt neobișnuite . 

 Poate tot ce nu ne aparține ne pare atît de frumos și perfect .

 Poate așa e și cu oamenii .

 Poate.
      Să te îndrăgostești e un risc. Riști să-ți pierzi propriul EU . Riști să pari bizar și să procedezi bizar . Riști să pierzi totul și să simți din nou decepție și durere. Durere? Tu doar ți-ai promis că nu mai lași pe cineva să ți-o  provoace?! Atunci merită să riști ? 

  Cînd te simți îndrăgostit nu-ți mai dai întrebări , ai în fața ta răspunsul la toate întrebările -EL/Ea . Eu zic că viața trebuie trăită iubind frumos și să nu fim proști iubind  cu ochii. 

Un răspuns fără întrebare.

  Uneori cred și simt că nu am realizat nimic important . Uneori cred că am pierdut prea multe și am păstrat aproape de mine prea puține, prea mari și grele amintiri ,care și acum îmi trezesc în mine măcar și pentru o secundă acele sentimente lăsate să putrezească ...acolo intre ieri și prea indepartatul de ele- azi.

 Cînd mă gîndesc la însăși viața mea comparînd-o cu a altora , îmi dau seama că am tot ce-i mai important pentru a fi mulțumită și pentru a tinde spre realizări importante.
  Viața fiecare și-o trăiește într-un mod individual . Fiecare are  scopuri , idealuri , dorințe , viziuni proprii , chiar  acele fraze răsunătoare din minte , care atunci cînd este sau nu-i nimeni în preajmă  nu încetează să răsune- sunt rezultatul propriei noastre gîndiri , al propriei individualități .

  Nu-mi mai fac planuri de viitor , cred că e inutil , e o piedere de timp  , pentru că viața face așa cum îi place ei .

  Eu nu aspir la fericire , e clar că fiecare om își dorește să fie fericit .

                          Eu pur și simplu trăiesc .

Da,sunt...

Sunt oameni,care deși au o vîrstă înaintată încă au mintea verde și necoaptă.
Sunt oameni care îmbrațișează jumate de secol de  probleme , dar care încă nu  sunt capabili să le poată ține pieptul fară a cădea în deznădejde.
Sunt oameni care sunt trădați , suferă , dar trădează.
Sunt oameni care iubesc sincer  , curat , frumos , fară a fi iubiți în schimb,totuși neîncetînd să iubească.
Sunt oameni care iți mulțumesc pentru o faptă firească , simplă și micuță , încît te fac să-i simți inima mare , plină de recunoștință.
Sunt oameni care-i vezi o singură dată pentru a-i pomeni de zeci de ori.
Sunt oameni calzi ca soarele , care-i vrei mereu în preajmă .
Da , oameni sunt o mulțime.Cel mai important este să avem în preajma noastră oameni cărora le pasă , iar dacă crezi că ei nu mai există atunci fii tu OM , spune că-ți pasă , există.

Mă uitam zilele trecute mergînd prin mulțime  la oameni , unii erau posomorîți , alții indignați , din unii exploda aroganța și mîndria din priviri , alții zîmbeau văzînd un copilaș , fiecare cu ale sale stări...totuși e mai mare plăcerea să privești un om fericit.Un om fericit se cunoaște după ochi .Fiecare își alege culoarea ochilor pe care să-i poarte. Puțin sau poate prea mult, eu o vreau pe cea a fericirii totuși .

"Cand m-am despartit de el, m-am simtit de parca mi s-a desirat puloverul cel mai drag. Ce-i drept, era vechi, nu mai arata la fel de bine, dar imi tinuse de cald pe atatea friguri si imi placea sa-l port si pe pielea goala. Acum insa, nu se mai putea. Atele care iesisera din el mi se infasurau in jurul gatului si nu ma mai lasau sa respir. Le-am taiat cu o foarfeca, dar gaurile pe care le-au format nu aratau ca o haina inventata de un designer. Nu erau atragatoare, misterioase, cu o poveste aparte, ci doar niste gauri negre, cascate spre nimic. Devenise urat, asa ca am inceput sa-l port mai rar, sa nu mai ies cu el in lume, desi inainte era mandria mea. El a simtit neglijarea si a inceput sa ma zgarie. E normal, m-am gandit eu, e de lana si cu timpul se aspreste. […] Mi-am dat seama ca ma chinui atat pe mine cat si pe el, asa ca l-am impaturit si i-am gasit un loc doar al lui in dulapul cu vechituri. Pe masa am asezat, in schimb, o poza cu mine purtandu-l. Era din zilele noastre bune, in care ploua cu soare…"

Ca de la început

Ştii ,s-a răcit ceaiul din ceaşcă iar eu număr zilele de cînd ai plecat de parcă aş număra bănuţii aruncaţi în buzunar.

Mi-e frig de frigul ce-mi cîntă in tempane ,mi-e frig de frigul ce mi-l sufli ca un fum de ţigară în ochi,în nas,în vise,în speranţe...în mine,dar tu nu fumezi ţigări.Ştii,eu mă simt ca ţigara ta şi-mi zic ochii închişi că văd că te apropii de scrumieră,şi apoi mă vei arunca ,da ochii simt şi văd.Se zice(de fapt zic eu) că atunci cînd eşti fericit inchizii ochii de frica dispariţiei acelei clipe de euforie,dar tu vezi că eu stau mereu cu ochii închişi de frică să nu-mi dispari tu?
Eu de fiecare dată seara înainte de somn vreau să-ţi îmbrăţişez căldura,dar îţi îmbrăţişez chipul acum prea fragil şi îndepărtat în memoria mea.

Pentru că noi ne-am temut de ceva,dar ştii de ce ne-am temut ?Să ne luăm zborul in 2,să ne ridcăm in cer şi apoi să ne pierdem fiecare duşi la capete diferite de curcubeu.

Ştii? ...nu,tu nu vrei să mai ştii.

Titlu

Du-mă pe un ţărm de mare si culca-te cu mine pe nisipul rece să ne incalzim ţinîndu-ne de miini şi de inimi.Vom asculta valurile care cîntă dubstep si acel sunet al corăbiilor care zvîcnesc in departare.Tu îmi vei lua mîinile şi văzînd că-s reci ,le vei cuprinde în ale tale suflînd în ele ca un copil care găseşte păpădii strigînd "E babă sau moşneag?" .Nu,nu...tu vei striga cît mă iubeşti fiindu-ţi indiferenţi oamenii si frigul.Vom mînca acadele colorate si vom rîde amintindu-ne întîmplările noastre hazlii.Acadelele-s colorate, dar tu eşti mai colorat decît curcubeul .

Mie îmi place să mi te închipui în viitorul meu,de fapt in viitorul nostru.Mie îmi place cînd ai grijă de mine şi cînd imi zici că e ora tîrzie caci eu trebuie să mă trezesc de dimineaţă .Mie îmi place parfumul tau...parfumul ochilor tăi,cerul din ei...în care mă pierd ca o pasare şi nu pierd din puteri pentru a da din aripi.
Eu păşesc adesea pe stradă şi văd in cafeneaua de peste drum 2 oameni  care servesc cafea şi discută şi zîmbesc...şi şi şi ...se iubesc...şi ştii ceva?Eu mă văd acolo pe mine şi pe tine.