Uneori ...

  Eu voi arunca în sufletul tău vorbe și voi afla cît e de adînc .

     Miracolul vieții s-a pierdut prin minuni în care eu credeam , dar care nu există .Ele n-au existat niciodată. Există numai o coincidență de a coincide uneori cu fericirea .Uneori sau niciodata.

      Mă simt uneori uitată de mine și de lume . Nu , nu-i strașnic cînd lumea uită de tine , e strașnic cînd tu uiți de tine și nu-ți amintești strada unde te-ai pierdut pentru a te reîntoarce . Căutările durează uneori prea mult , pentru că o dată ce regăsești strada , te regăsești  o altă persoană , poate mai tristă decît ieri și poate mai singură.  Uneori nu avem nevoie de cuvinte , uneori avem nevoie doar de timp și de noi . Asta pentru că , unica persoană care te poate scoate din impas ești tu , unica persoană pe care poți conta ești tot tu , unica persoana care nu te va trada , da da , tot tu ești . Vreau sa nu uit de mine , vreau să nu mă mai pierd in străzile vieții , uneori mi-e imposibil , pentru că uneori mai doare ,poate  prea tare .

Nu sunt decît un nesfîrșit dor ce plutește cu nesiguranță într-o lume ce mă înspăimîntă .
Dor de mine .Dor de trecut . Dor de povești .Dor de noi . Dor de început . Dor de viață . Dor de tine . Dor de fericire .
Mi-e atît de dor uneori că mi se pare lumea o absurditate .
 Am impresia că încă visez  și ăsta nu-i visul meu , vreau să mă trezesc în realitate , dar nu pot , mi-e imposibilă realitatea , mi-e nedorit visul . Vreau să evadez .
Am fugit de mine și tot spre mine m-am îndreptat .