De ieri și de azi .

  Între noi nu mai există azi , nici mâine , limitele le-am șters și am desenat în loc infinitul . 

Te văd peste tot , chiar și atunci cînd închid ochii te văd în intunericul minții . Te văd într-un fulger de  furtună și îți aud vocea într-un tunet văratic ce prevestește ploaia . Ești extaz , agonie , nebunie , liniște și ești depărtare . Te văd în eroii romanelor mele citite , mă văd pe mine și pe tine în acele povești de dragoste , Îți simt urmele degetelor o dată cu adierea vîntului ce-mi intensifică necondiționat bătăile inimii .

Ce dor îmi era de mine citind mesajele tale și privindu-ți marea albastră din ochi , ce dor îmi era să îmi spui cît ți-a fost dor și cît mă iubești . Nu am nevoie de cuvinte , pentru noi vorbesc mâinile noastre cînd se ating .

   Inima îmi strigă "Să nu renunți" , iar mintea vrea stăpînire absolută asupra ființei mele, nu acceptă supunere , jertfe , iertare . 

  Uneori mă întreb pe unde s-au pierdul visele mele copilărești , cred ca și-au uitat drumul spre casă , au încurcat adresa și au alergat în întîmpinarea alt cuiva. Visele sunt menite să se prefacă-n realitate o dată cu trecerea timpului , doar așa se spunea în povești , iar eu credeam , iar eu nu mai cred . 

  Ochi cuminți și suflete zbuciumate , suflete prea mature și ani prea puțini .  Aștepți o viață momentul pentru a începe să trăiești viața pe care ți-ai dorito dintotdeauna , pînă mori .